Femeia anilor 1930

Mişcarea feministă - scurt istoric

Mişcarea feministă reprezintă campania de obţinere a egalităţii drepturilor politice sociale şi economice dintre bărbaţi şi femei. Credinţa că femeia este inferioară bărbatului a fost sancţionată chiar de creştinism. În Biblie, Eva este pusă de Dumnezeu sub autoritatea lui Adam. În toate societăţile tradiţionale educaţia fetelor era limitată doar la problemele gospodăreşti, femeile neputând ocupa poziţii de conducere în stat sau societate.

Legile romane, care au influenţat mai târziu legile europene şi americane, prezentau femeile ca fiind proprietatea bărbatului. Standardul de moralitate a fost aproape în tot cursul istoriei dublu: femeia trebuia să fie fidelă şi de o profundă moralitate, însă imoralitatea bărbatului era tolerată. Situaţia dezavantajoasă a femeii a rămas neschimbată şi în Evul Mediu.

Iluminismul şi revoluţia industrială au provocat enorme schimbări economice şi sociale. În timpul revoluţiei franceze, femeile au obţinut chiar ca „libertatea - egalitatea - fraternitatea” să fie aplicate şi în relaţiile dintre sexe. Dar codul civil napoleonian, bazat pe legile romane, considera femeia minoră din punct de vedere juridic şi menţinea atotputernicia bărbatului, a tatălui de familie.

Prinse în vârtejul industrializării, femeile au constatat, ca şi bărbaţii, cum starea lor se îmbunătăţea treptat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi în secolul al XX-lea, dar au constituit multă vreme o rezervă de mână de lucru prost plătită. Până la primul război mondial, salariul lor era considerat de toată lumea, inclusiv de soţii lor, ostili muncii feminine, drept un salariu de completare, adeseori jumătate din cel al bărbaţilor. Se impune însă şi o altă constatare. În ţările catolice şi ortodoxe, Biserica s-a opus feminismului pe motivul că acesta ar distruge familia patriarhală. Feminismul a avut mult mai mult succes în ţările protestante, unde însă mişcarea a fost absorbită de socialism.

Primul război mondial a schimbat pur şi simplu modul de viaţă tradiţional al femeilor. Obligate să-şi asume responsabilităţi sociale, ele au adoptat treptat stilul de viaţă masculin: costumul cu pantaloni, părul tuns scurt sau fumatul. Non-conformista creatoare de modă Coco Chanel a fost un model pentru ele. Femeile au început să se remarce în toate domeniile, ca secretare, dactilografe, casiere, profesoare, dar şi ca doctoriţe, avocate etc. Femeile au început să practice sporturile: tenis, patinaj, echitaţie etc. Cochetăria a mers până la scurtarea fustei până la genunchi şi la purtarea ciorapilor de nylon, la ruj, la rochia colantă cu decolteu la spate, aşa cum se vedea în filmele americane.

Dacă în ţările democratice occidentale femeile revendicau în general modernitatea, atât în vestimentaţie, cât şi în evoluţia profesională, în ţările fasciste ideologiile se opuneau în mod fundamental emancipării lor sociale şi economice. Antifeminismul nazist este descris, de altfel, ca „un fel de rasism secundar”. Ideologia nazistă susţinea că locul femeii este în căminul său, unde trebuia să se dedice celor trei K: „Kinder, Ktiche, Kirche” (copii, bucătărie şi biserică).

În anii crizei economice, în toate ţările în primul rând erau disponibilizate femeile. În statele fasciste arena politică a fost categoric interzisă femeilor, singurele lor posibilităţi de manifestare fiind organizaţiile feminine, naziste sau fasciste. Doar în Uniunea Sovietică femeile aveau o reprezentare minimală în partid şi în organismele guvernamentale.

Implicarea ţărilor în război a făcut însă ca numărul femeilor angajate să crească. Viaţa femeilor a devenit extrem de dificilă, deoarece responsabilităţilor lor economice se adăugau şi responsabilităţile întreţinerii unei gospodării sau cele ale creşterii copiilor. Aproape pretutindeni legile interziceau avortul şi se încuraja o politică de creştere a natalităţii. Politicile totalitare referitoare la femei şi familie, contradictorii şi incoerente, nu au reuşit însă să afecteze tendinţele progresiste ale societăţii industrializate.

Femeile şi dreptul de vot

Între anii 1863 şi 1930, în ţările occidentale s-a desfăşurat mişcarea sufragetelor. Câştigarea dreptului de vot a fost principala lor revendicare, în 1893, Noua Zeelandă a fost prima ţară din lume care a acordat drept de vot femeilor. După primul război mondial, dreptul de vot a fost câştigat de femeile de pretutindeni - mai puţin din ţările islamice. În Rusia Sovietică, dreptul de vot a fost acordat femeilor în 1917, iar în Marea Britanie în 1918 femeilor de peste 30 de ani (limita de vârstă a scăzut la 21 de ani în 1928).

În 1919 a fost rândul femeilor din Germania, Polonia, Austria şi Suedia. În Statele Unite, acest drept al femeilor a fost recunoscut prin lege în 1920. Mai târziu, acest drept a fost obţinut de femeile din Spania (1931), Franţa (1944), Italia (1945), România (1946), China (1947) şi India (1949). În schimb, în Elveţia, de exemplu, acest drept a fost acordat abia în 1971, iar în unele cantoane ale ţării abia în 1990.